miercuri, 11 ianuarie 2012

Activități economice in Parlamentul European in 2012

Reprezentanții Parlamentului European în grupul de lucru ce redactează „Acordul internațional privind o Uniune economică mai solidă“ - Elmar Brok (Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat), Germania), Roberto Gualtieri (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Italia) și Guy Verhofstadt (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Belgia) - au subliniat faptul că toate deciziile viitoare ar trebui să fie bazate pe procedura normală UE pentru asigurarea responsabilității și respectării rolului Parlamentului European. Se estimează că versiunea finală a acordului va fi gata înainte de sfârșitul lunii ianuarie, urmând să fie semnată de șefii de state și de guverne la începutul lunii martie.

Reducerea influenței agențiilor de evaluare a creditelor

Deputaţii europeni de la comisia pentru afaceri economice și monetare doresc măsuri pentru reducerea influenței agențiilor de evaluare a creditelor și limitarea impactului direct al acestora asupra costurilor împrumuturilor țărilor. Aceștia mai cer abordarea conflictului de interese între agențiile de evaluare a creditelor și companiile evaluate. Un raport întocmit de Leonardo Domenici (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Italia) va fi prezentat în următoarea perioadă, votul în plen fiind programat pentru iulie.

Euroobligațiunile

Comisia pentru afaceri economice și monetare a adoptat în decembrie o rezoluție care sprijină ideea principală a cărții verzi a Comisiei Europene privind euroobligațiunile. Deputaţii europeni cred că acestea pot deveni o sursă de stabilitate pentru țările din zona euro, în cazul în care Comisia reușește să la facă atractive atât pentru țările AAA cât și pentru cele cu datorii mari.

Deputaţii europeni mai pregătesc și un raport din proprie inițiativă (raportoare Sylvie Goulard, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Franța), ce oferă o reacție mai detaliată la cartea verde a Comisiei.

Taxa pe tranzacțiile financiare

Majoritatea eurodeputaților sprijină idea introducerii unei taxe pe tranzacțiile financiare, care, conform Comisiei Europene, ar putea să ajungă până la 57 de miliarde de euro pe an.

Comisia pentru afaceri economice și monetare a desemnat-o anul trecut pe Anni Podimata (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Grecia) ca raportoare pentru această propunere. Votul în comisie este programat în aprilie, iar cel în plen în iunie.
http://www.europarl.europa.eu/
tags: fonduri europene, parlamentul european, ue, fonduri ue nerambursabile

vineri, 30 decembrie 2011

Fonduri europene pentru un Centru de afaceri alimentar

ADR Centru sprijina cu fonduri Regio dezvoltarea unui modern Centru de afaceri in domeniul alimentar

Sfarsitul anului 2011 aduce o veste buna pentru SC KELLER STEAK HOUSE SRL din Brasov, care a semnat, la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, contractul destinat investitiilor pentru realizarea unei structuri de sprijinire a afacerilor din domeniul alimentar la Ghimbav-Brasov. Proiectul, in valoare totala de aproape 10 milioane euro, a fost depus spre finantare la sediul ADR Centru din Alba Iulia, in cadrul Axei Prioritare 4 a Programului Operational Regional, DMI 4.1 – Structuri de sprijinire a afacerilor locale si regionale.

La nivelul Regiunii Centru, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru gestioneaza fonduri Regio in investitii pentru centre de afaceri in judetele Sibiu, Mures si Covasna. Proiectul contractat de SC KELLER STEAK HOUSE SRL este cel de-al cincilea pe domeniul destinat investitiilor in centre de afacer, dar este primul prin care se realizeaza un parc logistic pentru firmele din sectorul productiei si distributiei de alimente la nivelul Regiunii Centru.

Cererea de finantare cu titlul „ICE LOGISTIC PARC - Proiect de realizare a unei Structuri de sprijinire a afacerilor din domeniul alimentar prin construirea unei hale frigorifice P+2E si spatii de birouri in judetul Brasov, orasul Ghimbav, zona Transilvania”, are o valoare totala de peste 43,1 milioane lei, din care suma nerambursabila solicitata este de peste 23,3 milioane lei. Investitiile se vor derula pe o perioada de 24 de luni si vor asigura constructia si dotarea unui centru logistic cu o suprafata de peste 3500 mp.

Prin acest proiect se va construi cladirea parcului logistic din Ghimbav si se vor realiza amenajarile aferente acesteia, fiind asigurata inclusiv dotarea cu echipamente si utilaje. Crearea a 157 locuri de munca permanente la nivelul orasului Ghimbav, in decurs de 18 luni de la finalizarea proiectului, este un alt obiectiv important al acestei initiative. La finalizarea proiectului, peste 26 de IMM vor fi atrase in structura de afaceri si se va putea vorbi despre dezvoltare socio – economica a orasului Ghimbav, prin atragerea de investitii si crearea de noi locuri de munca la nivel local.

sursa: http://regio.adrcentru.ro/Detaliu.aspx?t=COMComunicate&eID=1134
tags: fonduri europene, centru afaceri, centru alimentar, fonduri nerambursabile, adr centru, regio, finantare europeana, fonduri structurale

miercuri, 7 decembrie 2011

UE si Planul de acțiune pentru IMM-uri

Succesele pe plan economic ale Europei depind în mare măsură de atingerea potențialului maxim de dezvoltare al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).

Contribuția IMM-urilor depășește jumătate din totalul valorii adăugate în sectorul întreprinderilor nefinanciare și, în ultimii cinci ani, acestea au oferit 80 % din totalul noilor locuri de muncă din Europa.

Comisia Europeană prezintă astăzi, în cadrul unui plan de acțiune, diversele politici pe care le urmărește cu scopul de a facilita accesul la finanțare al celor 23 de milioane de IMM-uri din Europa și de a contribui semnificativ la creșterea economică .

Măsurile de reglementare și celelalte măsuri propuse au ca scop menținerea fluxului de credite către IMM-uri și îmbunătățirea accesului lor la piețele de capital, prin sporirea vizibilității, pentru investitori, a piețelor și acțiunilor IMM-urilor și prin reducerea sarcinilor administrative și de reglementare. (http://europa.eu/)

miercuri, 23 noiembrie 2011

HURO/1101 - Lista preliminară a proiectelor selectate spre finanţare

Secretariatul Tehnic Comun (STC) este în măsură să anunţe că, în urma deciziei luate de către Comitetul Comun de Selecţie (CCS) în data de 20 Octombrie 2011, au fost selectate spre finanţare 144 de propuneri de proiecte din cele 342 depuse în cadrul celei de-a 4-a solicitări de propuneri.

Datorită cererii foarte ridicate de finanţare, realocările bugetare între domeniile de intervenţie pentru 23 proiecte (marcate cu roşu în listă) încă aşteaptă aprobarea finală din partea Comitetului Comun de Monitorizare (CCM), previzionată a fi luată la începutul lunii viitoare.

Notă!

Această listă este informativă; Autoritatea de Management va informa în scris aplicanţii cu privire la decizia finală individuală printr-o Scrisoare Oficială de Notificare. În cazul proiectelor care vor fi admise, scrisoarea va conţine şi informaţii cu privire la valoarea finanţării acordate, la condiţiile de îndeplinit (dacă e cazul) şi la detalii legate de procedurile de contractare.

Lista poate fi consultată aici: http://www.huro-cbc.eu/uploads/editors/file/HURO_1101/HURO1001_List%20of%20selected%20projects.xls
sursa: http://www.huro-cbc.eu/ro/

vineri, 7 octombrie 2011

Calendar al cererilor de proiecte POS MEDIU 07.2011

CALENDARUL ORIENTATIV AL LANSĂRII DE CERERI DE PROIECTE PENTRU PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL MEDIU ÎN LUNA IULIE 2011

Programul Operaţional Sectorial Mediu
Domenii majore de intervenţie
Data estimativă a lansării
(Luna)
Observaţii
Axa prioritară 1 - Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată
1.1. Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată
Depunere continuă
În derulare; se finanţează proiecte majore. Până în prezent au fost aprobate 31 proiecte majore, dar şi un proiect nemajor, iar alte 12 proiecte majore se află în pregătire sau în curs de aprobare la AM sau CE.
Axa prioritară 2 - Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric
2.1. Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor
Depunere continuă
În derulare; se finanţează proiecte majore şi nemajore. Până în prezent au fost aprobate 17 proiecte, iar alte 19 se află în pregătire sau în curs de aprobare la AM. Un proiect major (Timiş) se află în aprobare la CE.
2.2. Reabilitarea zonelor poluate istoric
Depunere continuă
Cele 3 proiecte pilot pentru care au fost elaborate aplicaţii de finanţare prin proiectul PHARE CES (Câmpina, Crângurile, Turda) au fost încheiate contractele de finanţare.
În urma reluării procesului de selecţie a altor situri ce pot intra sub incidenţa cerinţelor POS Mediu - Axa Prioritară 2 - Domeniul major de intervenţie 2, au fost selectate pentru finanţare alte două situri, unul aparţinând Primăriei Târgu-Mureş şi altul Primăriei Turda, proiectele fiind în
2
Programul Operaţional Sectorial Mediu
Domenii majore de intervenţie
Data estimativă a lansării
(Luna)
Observaţii
curs de pregătire.
Axa prioritară 3 - Reducerea poluării şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea şi reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea ţintelor de eficienţă energetică în localităţile cele mai afectate de poluare
3.1. Reabilitarea sistemelor urbane de încălzire în zonele fierbinţi (hot-spot)
Depunere continuă
S-au semnat Contracte de Finanţare pentru municipiile Iaşi, Timişoara, Bacău, Botoşani, Focşani şi Oradea. Se află în curs de semnare contractul de finanţare pentru proiectul din municipiul Râmnicu-Vâlcea.
Axa prioritară 4 - Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii
4.1. Dezvoltarea infrastructurii şi a planurilor de management în vederea protejării biodiversităţii şi Natura 2000
Octombrie 2011
(Sesiunea a V-a)
A fost lansată la începutul lunii noiembrie 2010 sesiunea a 4 - a de proiecte, având ca termen de depunere a cererilor de finanţare 3l.03.2011, iar finalizarea evaluării este estimată pentru luna septembrie 2011. Au fost depuse 122 proiecte, din care 7 au fost respinse în faza de admisibilitate, 6 au fost respinse în faza de eligibilitate. În urma reuniunii Comitetelor de Selecţie a Proiectelor din data de 21.06.2011 şi 28.07.2011 au fost aprobate 14 proiecte, au fost respinse 3 proiecte şi alte 7 proiecte se află în revizuire. Restul proiectelor se află în proces de evaluare la Organismele Intermediare POS Mediu.
Axa prioritară 5 - Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc
5.1. Protecţia împotriva inundaţiilor
Depunere continuă
Aplicaţia pentru bazinul Prut-Bârlad este
3
Programul Operaţional Sectorial Mediu
Domenii majore de intervenţie
Data estimativă a lansării
(Luna)
Observaţii
transmisă spre aprobare la CE.
Au fost aprobate 10 proiecte pentru finanţarea din această axă prioritară a hărţilor de hazard pentru conformarea cu cerinţele noii directive privind reducerea riscului la inundaţii (abordare la nivel de bazin).
De asemenea, se afla în pregătire mai multe aplicaţii de finanţare pentru investiţii prioritare (no regret measures) în domeniul prevenirii şi diminuării riscului la inundaţii, procesul de selecţie a proiectelor fiind finalizat în acest moment.
Un alt proiect important - WATMAN - pregătit de către beneficiar (ANAR), a fost depus la AM pentru evaluare.
5.2. Reducerea eroziunii costiere
Depunere continuă
Se află în implementare Contractul de finanţare cu ANAR pentru proiectul „Asistenţă tehnică pentru pregătire de proiecte, Axa prioritară 5 – Implementarea structurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc. Domeniul major de intervenţie 2 – Reducerea eroziunii costiere”. Master Planul zonei costiere este în curs de finalizare şi va fi depus la AM în perioada imediat următoare.
Axa prioritară 6 - Asistenţă Tehnică
4
Programul Operaţional Sectorial Mediu
Domenii majore de intervenţie
Data estimativă a lansării
(Luna)
Observaţii
6.1. Sprijin pentru managementul şi evaluarea POS
Depunere continuă
În derulare
6.2. Sprijin pentru informare şi publicitate
Depunere continuă
În derulare